• Probleme în alimentarea cu energie electrică

  • Delimitarea si numerotarea sectiilor de votare

  • O nouă etapă a executărilor silite se află în desfăşurare în comuna Sînandrei

Un milion de euro la Sînandrei



Sînandreiul a fost singura comună din judeţul Timiş care a reuşit să îndeplinească toate condiţiile pentru a obţine o finanţare de un milion de euro, prin Măsura 7.2. Primarul Claudiu Coman a semnat, recent, la sediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), contractul în valoare de un milion de euro. În baza acestuia, vor fi asfaltate şapte străzi din comună (două în Sînandrei, două în Carani, două în Covaci şi una la IAS Sînandrei-km.13). Urmează să fie demarate procedurile legale de licitaţie piblică, care vor dura aproximativ trei luni (dacă nu vor exista contestaţii). După finalizarea licitaţiei şi desemnarea firmei câştigătoare, se va semna contractul de execuţie şi vor începe lucrările de asfaltare efectivă. Primarul comunei este foarte mândru de această reuşită care va primeni şi mai mult faţa comunei: "Mulţumesc tuturor cetăţenilor care au răspuns solicitărilor mele în ceea ce priveşte plata taxelor şi impozitelor locale. Am reuşit, astfel, să ne achităm datoriile şi să îndeplinim unul dintre criteriile importante solicitate pentru accesarea fondurilor de dezvoltare de acest tip. Un mare merit l-au avut şi angajaţii din primărie care au pregătit riguros şi atent dosarul de finanţare".  


Probleme în alimentarea cu energie electrică



In urma nenumăratelor sesizări ale cetăţenilor din comuna Sînandrei, cu privire la mult prea desele căderi de tensiune electrică, viceprimarul comunei Sînandrei, Iosif Minnich, s-a prezentat la sediul Enel Distribuţia Banat pentru a solicita lămuriri cu privire la acest aspect. In urma discuţiilor, reprezentanţii Enel Distribuţie au dat asigurări că vor lua toate măsurile necesare pentru ca în viitor întreruperile/căderile de tensiune să nu mai creeze probleme cetăţenilor din comuna Sînandrei. Pentru orice problemă legată de distribuţia energiei vă rugăm să vă adresaţi Enel Distribuţie Banat, la numărul de telefon: 0256.929.  


O nouă etapă a executărilor silite se află în desfăşurare în comuna Sînandrei



Taxele şi impozitele locale trebuie plătite la termen indiferent de statutul social ala contribuabilului. Legea obligă autorităţile locale să colecteze aceste taxe şi să ia măsuri privind recuperarea silită a datoriilor în caz de neplată. Deşi Primăria Sînandrei a transmis nenumărate avertismente către cei ce figurează cu datorii la bugetul comunei Sînandrei, nu toţi rău-platnicii s-au prezentat la casieria primăriei pentru a-şi achita datoriile. Cei în cauză au deja instituite propriri pe venituri, banii datoraţi bugetului local fiind transferaţi, în cota parte permisă de lege, în conturile Primăriei Sînandrei. Pentru a evita astfel de situaţii neplăcute, atât pentru contribuabili cât şi pentru reprezentanţii autorităţii locale, rugăm cetăţenii comunei care se ştiu datori la stat să se prezinte la casieria Primăriei Sînandrei pentru a-şi achita datoriile.  


Delimitarea si numerotarea sectiilor de votare



Prin HG nr. 634/2016 s-a stabilit data alegerilor locale pentru Senat şi Camera Deputaţilor, în ziua de duminică, 11 decembrie 2016. Totodată, s-a emis dispoziţia primarului cu nr. 34 din 08.11.2016, privind aducerea la cunoştinţa publică a delimitării şi numerotării secţiilor de votare pentru alegerile din anul 2016, în comuna Sînandrei, după cum urmează: Secţia de votare nr. 537 Sînandrei - Căminul Cultural Sînandrei: de la litera A la litera L Secţia de votare nr. 538 Sînandrei - Şcoala Gimnazială Sînandrei: de la litera M la litera Z Secţia de votare nr. 539 Carani - Căminul Cultural Carani Secţia de votare nr. 540 Covaci - Şcoala cu clasele I-IV Covaci.  





Taxe si impozite pentru anul 2017

Anunt proiect de hotarare

Anunt licitație publică 05.12.2016

Anunț licitație publică 03.11.2016

Sedinta 18.11.2016

Hotarari CLS 31.10.2016

Proces Verbal

Bugetul local al Comunei Sinandrei pe anul 2016


 
«  Decembrie 2016  »
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031